Am o încuietoare. Şi nici o cheie. Mai bine zis voi fi avut una, pentru ca urmează să îi sparg mufa cu şurubelniţa. Mama voastră de turci, nici în încuietori nu băgaţi materiale de calitate. Mă miram prin '05 de ce se prăbuşeau atât de multe clădiri la cutremurele din Turcia. Răspunsul era că nu respectau compoziţia materialelor folosite pentru construcţie. Se pare că bastarzii îşi ţin flamura fix în sus şi când e vorba de încuietori, pentru că am reuşit să rup două chei într-un interval de numai două luni.

Dacă la prima problema este oarecum subiectivă deoarece am încercat să o folosesc pe post de minilevier pentru a deschide un sertar inexistent din podu'lu'mamaie, la cea de'a doua cheie, decedată astăzi prin decapitare în broască, motivele sunt clare...

 A treia cheie a rămas la Dodo şi probabil este în continuare întreagă, asta dacă nu a sfârşit pe fundul unui loc uitat de lume.

POVESTE SCURTĂ

Regăsindu-se după mult timp cele două chei s-au aşezat faţă în faţă şi au început să îşi povestească mărunţişuri. Bineînţeles că nu îşi găsiseră niciodată încuietoarea perfectă.



...s-au îmbrăţişat...


...au făcut dragoste...


 ...au vorbit despre viitor...


 ...şi au aşteptat sosirea lui Baby-Key.





Ideea era că mi-am pierdut şi încuietoarea şi cheia.